Timp de trei zile, specialiști în agricultură vor participa la simpozionul „Soluții științifice inovatoare pentru agricultură”, unde vor afla despre noutățile de excepție apărute în acest domeniu
În perioada 17-19 ianuarie 2017, Bacăul va fi gazda celei de-a patra ediții a simpozionului „Soluții științifice inovatoare pentru agricultură”, organizat în fiecare an de cunoscuta firmă băcăuană Romchim Protect SA. Evenimentul este programat să se desfășoare la sala de conferințe a hotelului „Prezindent” din Bacău, începând de marți, 17 ianuarie, ora 17.00.
Simpozionul se va bucura de prezența a peste 130 de fermieri veniți din toată regiunea Moldovei, dar și din alte județe din țară, precum și profesori universitari, cercetători și specialiști din domenii care au legătură cu agricultura.
„Totodată, au confirmat participarea și specialiști în agricultură din Ungaria, Republica Moldova, Belarus, Ucraina, Italia, Bulgaria, Turcia etc. Cu această ocazie, printre altele, vom lansa, în premieră, în România, noua gamă de îngrășăminte chimice solide «inteligente» – Agrisol NPK”, a declarat Ion Neculcea (foto), administratorul firmei Romchim Protect.
Astfel, timp de trei zile, cei implicați zi de zi în munca pământului vor avea ocazia să afle despre noutățile care au apărut, în ultimul timp, în domeniul agriculturii, plecând de la metodele revoluționare de aplicare cu precizie și în mod controlat a îngrășămintelor chimice complexe pe diverse culturi agricole și ajungând la fertilizarea culturilor agricole cu îngrășăminte inteligente, îngrășămintele cu microorganisme ori alternativa la clasicul tratament cu antibiotice pentru animalele din fermă etc.
Programul va include și o vizită la noua fabrică de îngrășăminte de la Filipești, aparținând firmei Romchim Protect, un proiect îndrăzneț care a presupus o investiție de câteva milioane de euro.
Sursa: ziarul Desteptarea