Produsele inteligente, soluția de viitor a agriculturii

24 ianuarie 2020 de
Produsele inteligente, soluția de viitor a agriculturii
MANEA DANIEL (salariat)
 



Participare neașteptat de numeroasă la cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Internațional „Soluții științifice inovatoare în agricultură” (22-24 ianuarie 2020), peste 100 de fermieri din județ și toată țara, dar și de peste hotare, răspunzând afirmativ invitației făcute de organizatorii evenimentului. Lor li s-au alăturat oaspeți străini veniți din Israel, Republica Moldova sau din îndepărtata Australia, care le-au împărtășit participanților din experiențele personale în domeniul agriculturii, precum și produsele utilizate cu maximă eficiență în țările lor.


Invenții, în lupta cu dăunătorii

Astfel, în cea de-a doua zi a simpozionului, organizatorii au programat lansarea a nu mai puțin de trei produse abia scoase la lumina zilei de firma Romchim Protect, uzina de noutăți a prolificului inventator Ion Neculcea, cel care poate fi numit, pe bună dreptate, „părintele” a zeci de produse revoluționare care, în ultimii ani, au făcut valuri uriașe în domeniul agriculturii și nu numai. Primul pe listă a fost Agrisol NPK 38.6.6, un produs absolut magnific, așteptat cu nerăbdare de sute de fermieri care, în ultimii ani, au înregistrat pagube semnificative provocate de dăunătorul Diabrotica Virgifera Virgifera, cunoscut și drept viermele vestic al rădăcinilor de porumb. Onoarea de a-l prezenta i-a revenit distinsului profesor universitar dr. ing Viorel Rați. „«Le Conte», este botezat. Are un nume mai «nobil» ca să zic așa.


Americanii îl cunosc numai sub această denumire, semn că nu le place să citească foarte mult în latină. Din păcate, acest dăunător face ravagii în America, de foarte mult timp”, a spus prof. univ. Viorel Rați. Am aflat că periculosul dăunător a ajuns la noi, adus fiind de radiatoarele TAB-urilor conduse de soldații americani în timpul războiului din Iugoslavia. După 1992, dăunătorul s-a răspândit peste tot în Europa, plecând din Serbia, spre Ungaria, apoi Germania, Ucraina și, acum, la noi, în România.


Este o luptă continuă. Or, acest insecticid biologic încorporat în îngrășământul chimic vine ca o armă, cea mai bună, în lupta cu Diabrotica. Este, clar, un produs de viitor, inteligent. Inteligență care vine, în primul rând, prin produsele chimice de fertilizare, care sunt 100 la 100 solubile, apoi, prin metoda de fabricație, la uscat și nu cu adăugare de lichid. Iar, la final, deștept este și faptul că produsul acceptă să încorporeze în interiorul său aceste insecticide biologice, acești prădători naturali, printre care se numără și Beauveria bassiana”, a explicat prof. univ. Viorel Rați, pe scurt, avantajele uimitoare ale fantomaticului Agrisol NPK 38.6.6. 

Invențiile care-i scot din faliment pe fermieri

Au urmat două alte produse la fel uimitoare, inedite în întregimea lor, destinate a rezolva alte probleme des întâlnite de producătorii agricoli – pagubele produse de înghețurile târzii sau timpurii, „Magma” este un combustibil ecologic sub formă de gel, iar „Exo”, supranumit „dușmanul înghețului”, dar care este prietenos cu plantele și cu mediul, având la bază, printre altele, glicerină vegetală, polizaharide, săruri anorganice ș.a. De altfel, acestea au fost invențiile care i-au electrizat pe mulți dintre fermieri, în special pe cei veniți din afara țării.


„Reprezentăm Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri de Masă din Republica Moldova. Este impresionant ce am putut descoperi aici. Am așteptat cu mare interes acest eveniment, unde ne-am dorit să ajungem tocmai pentru a ne familiariza cu noile invenții, cu noile tehnologii, în așa fel încât să le putem introduce și noi în practică. Însă, dintre produsele prezentate în premieră astăzi, m-au încântat foarte mult cele destinate prevenirii efectelor înghețului la plante, fie că vorbim de cele timpurii, fie de cele târzii.


Din păcate, schimbările climatice devin din ce în ce mai evidente și suntem supuși mai des acestui risc ce nu compromite doar roada anului curent, ci ne afectează pe o perioadă mai îndelungată. De aceea, salutăm asceste invenții absolut de excepție”, a declarat Ion Sula, fost ministru al Agriculturii din Republica Moldova, prezent la eveniment.


Lauri pentru „veteranul”ASFAC BCO-4

Simpozionul a rezervat câteva minute și expunerii rezultatelor de excepție obținute de produsele lansate pe piață în anii trecuți de firma Romchim Protect, în special ASFAC BCO-4. Astfel, Daniela Trifan, directorul Stațiunii de Cercetare Agricolă Brăila, a prezentat un studiu făcut, anul trecut, la cultura de porumb și floarea soarelui, la care au fost folosite îngrășăminte și biostimulatori produși de Romchim Protect, respectiv KETTE Zinc, KETTE Bor și biostimulatorul-minune ASFAC BCO-4.

citeste mai mult pe desteptarea.ro