Fermieri din toata tara, specialisti din agricultura si reprezentanti ai unor institutii cu profil agricol au participat, weekend-ul trecut, la cea de-a doua editie a simpozionului „Solutii stiintifice inovatoare pentru agricultura”, organizat de cunoscuta firma bacauana Romchim Protect.
In prima faza, invitatii au avut oportunitatea de a vizita loturile demostrative de la Statiunea de cercetare din Secuieni, judetul Neamt, respectiv culturi de floarea soarelui si porumb pe care au fost aplicate produsele de stimulare bio obtinute la instalatiile firmei bacauane. Fermierii si cei interesati au facut cunostinta inclusiv cu noile produse de fertilizare ce vor fi lansate pe piata din România in anul 2016 de compania bacauana, dar si cu eficienta revolutionarului biostimulator ASFAC BCO-4 pe culturile de porumb si floarea-soarelui.
„Nu ne-am asteptat la asa de multi vizitatori. Fata de anul trecut, acum, au fost cel putin 500 de fermieri care ne-au vizitat platforma de cercetare de la Secuieni – Roman. E limpede ca, de la an la an, fermierii sunt tot mai interesati de produsele pentru nutritia plantelor pe care noi le fabricam. Vorbim de biostimulatori de crestere, de ingrasaminte foliare cu un aport cu microelemente cu destinatie pentru fiecare cultura in parte – zinc la porumb, bor la rapita, sfecla, floarea soarelui etc”, a declarat Ioan Neculcea, managerul firmei Romchim Protect.
Totodata, participantilor le-au fost prezentate noile capacitati de productie de la fabrica de produse chimice speciale, investitie noua care a absorbit circa 20 de milioane de lei printr-un proiect de cercetare-inovare si care va urma sa functioneze full time peste foarte putin timp. Retinem, printre altele, ca la aceste capacitati se vor produce, in special, produse de protectie la foc (de ex. mortar ignifugant, solutii de ignifugare a lemnului sau a echipamentelor militare etc), dar si alte repere destinate industriei de aviatie. Totodata, la noua fabrica, dar si la vechile instalatii, se vor obtine si produse destinate agriculturii, respectiv ingrasaminte – biostimulatori, ingrasaminte complexe solide sau foliare cu specific pe fiecare cultura etc.
De retinut ca aceste produse nu vor trece prin filiere intermediare, ceea ce va garanta un pret foarte mic, de producator, amanunt apreciat de fermierii prezenti. Spre finalul evenimentului, reprezentantii locali ai Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii si Economia Constructiilor – INCERC (devenit ulterior Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii, Urbanism si Dezvoltare Teritoriala Durabila „URBAN-INCERC”) i-au oferit lui Ioan Neculcea, proprietarului afacerii din Filipesti, o distinctie pentru numeroasele inventii si inovatii aduse pe piata româneasca de profil in ultimii 15 ani.
Mai mult, reprezentantii adminstratiei comunei Filipesti i-au acordat carismaticului afacerist bacauan si titlul de ceatean de onoare al localitatii, pentru imensa contributie adusa comunitatii locale, „pentru respectul pe care l-a avut fata de localitate”. „Din 2002, când a venit prima data la noi, managerul Iona Neculcea a transformat o ruina – locul unde cândva era o unitate de producere a amidonului – in ceea ce este azi.
Nu a fost suficient, a pus umarul la dezvoltarea localitatii prin sponsorizari, crearea de noi locuri de munca, investitii de milioane de euro etc.. Pentru aceasta, alaturi de maestrul Radu Beligan care s-a nascut aici, la noi, ii oferim domnului Neculcea cea mai inalta distictie, de ceatean de onoare al comunei”, a declarat Ioan Apostol, fost primar al Filipestiului timp de mai bine de trei decenii.
„Sunt coplesit de emotii, nu ma asteptam la asa ceva, mai ales ca eu, de regula, am informatii”, a afirmat Ioan Neculcea, administratorul firmei Romchim Protect Bacau.
Sursa: ziarul Desteptarea